Tanzania & Zanzibar - magie pura Claudiu

Copil fiind, am descoperit magia Regelui Leu. Ca iubitor de filme, a fost un moment definitoriu in copilaria mea ca fundatie pentru dragostea fata de cinema. 

Adult, am calcat pe urmele lui Simba si sentimentul pe care l-am trait face ca Regele Leu sa paleasca prin comparatie. Da, a plouat, a fost chiar frig uneori, am stat infipt adanc in scaunul meu din jeep, tremurand, avand febra si abia putand vorbi din cauza gatului inflamat, am fost adeseori pe fuga, insa a meritat din plin. Cand am stat pe terasa restaurantului unui hotel cu intregul Serengeti la picioare, cand am fost martor la masa de pranz a unei leoaice in Ndutu si am vazut copaci ornati precum un pom de Craciun cu zeci de berze in Lake Manyara... a meritat.

Intrand in tara prin aeroportul Kilimanjaro, am avut ocazia sa ma indrept direct spre Arusha, punctul de plecare pentru toate safariurile din partea de Nord a Tanzaniei, insa, din pacate, maretul munte a fost rusinos in ziua sosirii, Kilimanjaro ascunzandu-se in spatele negurii.

Din Arusha, am pornit spre Lake Manyara, Parcul National faimos pentru ai sai lei ce se catara in copaci. Din pacate, singurele lucruri cocotate printre crengile copacilor au fost berzele. Sute, in toti copacii, o amestecatura ireala de verde, alb si portocaliu. Aici, am avut si prilejul de a vedea prima girafa si primul hipopotam - de la distanta, ce-i drept. Un localnic, care ar fi trebuit sa stie ca pescuitul este interzis in parcul national, a avut de-a face cu hipopotami ceva mai de-aproape, judecand dupa viteza pe care o avea in fuga sa, lasand plasa de pescuit in urma. Plasa de pescuit, am aflat, facuta cel mai probabil din plasele impotriva tantarilor impartite gratuit de catre stat locuitorilor zonei, de altfel expusa riscului de malarie.

La lodge, am fost sfatuiti sa cerem o escorta inarmata pentru drumul intre camere si zona publica (restaurante, receptie). Orgoliul masculin ma face sa rad, dar, in timpul cinei, mare agitatie - un leopard fusese depistat in zona. Am plecat inapoi in camera cu un paznic si cu ochii-n patru...

Am continuat excursia indreptandu-ne catre Serengeti, oprindu-ne mai intai la intrarea in Zona de Conservare Ngorongoro pentru o mica lectie asupra Parcului National. Cel ce a facut prezentarea, un tanar la 20 si ceva de ani, fie era foarte entuziasmat, fie foarte plictisit, intrucat rapiditatea cuvintelor impovarate de un accent deja dificil a facut ca atat eu, cat si colegii de diverse nationalitati sa clatinam din cap, clar confuzi, cand am fost intrebati daca avem nelamuriri. Principala atractie a ariei de conservare este Craterul Ngorongoro, o caldera vulcanica ce gazduieste mii de animale, printre care zebre, bivoli, rinoceri si hipopotami, insa si, se pare, cea mai densa populatie de animale de prada din intreaga Africa. Dar voi reveni la Ngorongoro mai tarziu. Ne asteapta Serengeti...

Serengeti, Campiile Infinite, conform populatiei Maasai, este faimos pentru Marea Migratie in care milioane de antilope gnu, insotite de sute de mii de zebre, parasesc zona Ngorongoro la finele sezonului ploios, de obicei la sfarsitul lunii mai, indreptandu-se spre nord-vest, apoi spre nord, catre Maasai Mara din Kenya, unde ajung in luna august, ciclul repetandu-se in fiecare an. Este un spectacol imens si fascinant mai ales datorita faptului ca imensele turme atrag precum magnetii animalele de prada. Sute de mii de antilope mor in timpul calatoriei, de oboseala, foame, sete, dar si din cauza pradatorilor.

Am avut putin ghinion in ceea ce priveste acesti pradatori. In prima zi din Serengeti, nu ne-am putut lauda decat cu un cap de leu vazut de dupa un copac, la vreo suta de metri distanta. Desigur, cand, pe seara, unul dintre jeepurile noastre a ramas blocat in noroi, in mijlocul Serengetiului, ne-am bucurat de lipsa marilor feline. In orice caz, eu am propus metoda Darwiniana de supravietuire a celui ce se adapteaza cel mai bine - sa ii lasam pe cei blocati in nori in urma si, eventual, sa le trimitem ajutor mai tarziu, insa, din pacate, votul meu a fost desconsiderat. Asa ca am facut o baie la picioare in noroi, incercand sa salvam vehiculul impotmolit.

A doua zi, continuand vizitele la diverse lodgeuri catarate pe delauri cu priveliste la campiile Serengetiului, am reusit sa vedem un numar imens de animale. Girafele, gazelele si zebrele erau pretutindeni, dar lovitura de gratie a fost o leoaica ce servea pranzul agale in timp ce cateva mii de antilope si zebre (o bucata din marea migratie ce parasea zona de Sud a Serengetiului) alergau in spatele ei.

Cerul se intunecase in fata noastra si se anunta o furtuna, insa acoperisul jeepului nostru era ridicat, astfel incat puteam sta in picioare, cu ultimele raze de soare in spate, negrul absolut al norilor in fata, vantul sufland prin ceea ce ar fi fost plete daca nu m-as fi tuns inainte de excursie. Zeci de specii de animale erau peste tot in jurul nostru. Am ramas in acea pozitie mai bine de o ora, pana cand am fost inghitit de intunericul noptii si nu am mai vazut nimic. Furtuna n-a venit, eu am ramas cu amintirea brizei africane in timp ce jeepul alerga printre turmele de animale… si daca stau bine sa ma gandesc, probabil atunci a fost plantata si samanta racelii mele.

Samanta ce a dat roade in Ngorongoro, unde frigul era patrunzator, ceata era atat de deasa incat nu m-am putut bucura de privelistea oferita de lodge asupra Craterului Ngorongoro si caloriferele din camera abia faceau fata. A doua zi, nu eram in stare de mare lucru, insa, cand am coborat in Crater, nici macar febra nu m-a putut aduce cu picioarele pe pamant. Nu atunci cand aveam rinoceri in zona. Sau si mai multi hipopotami. Lei, gazele, flamingo, antilope, zebre, hiene… chiar si un ghepard! Da, Eden este un supranume potrivit pentru acest crater...

Ultima seara, am petrecut-o in jurul focului, la lodge, razand si povestind cu straini din toate colturile lumii. Aceasta e frumusetea turismului, ajungi sa cunosti nu doar locuri, ci si oameni noi. Si parca nicaieri farmecul nu e mai mare decat in Africa. Daca nici aici nu poti impartasi povesti cu noi prieteni, atunci unde? Stau suficient de tarziu sa-mi iau la revedere de la toata lumea. A doua zi, ma asteapta Zanzibarul.

Zanzibarul, o insula independenta fata de Tanganika pana la unirea celor doua, in 1964, pentru a da nastere Tanzaniei, are o cultura si identitate nationala diferita fata de Tanzania continentala, ceea ce face ca majoritatea populatiei (in proportie covarsitoare musulmana) sa-si doreasca, din nou, independenta. Renumita pentru plajele fine si apa turcoaz, insula ofera totusi si alte activitati, in afara de lenevitul la plaja - oricat de minunat ar fi acest lucru.

Stonetown, cu a sa istorie a negotului de sclavi, cunoscut si ca locul de nastere a lui Freddie Mercury, este un oras fermecator, plin de povesti. E suficient sa privesti usile caselor pentru a sti cu ce se ocupau familiile ce locuiau odinioara acolo. A se observa lanturile sculptate in lemn pentru a sti ca business-ul familiei era vanzarea sclavilor.

Spice Tour, turul condimentelor, e un mod interesant de a invata despre plantele aromatice a caror cultura este si acum o importanta parte a economiei locale.

Dar, desigur, principala atractie ramane plaja, cu resorturile ei minunate. Expusa fortelor mareeice foarte puternice, coasta de est are cele mai frumoasa plaje si ofera un spectacol unic si fascinant. La reflux, apele se retrag atat de mult, incat se poate merge cale de sute de metri prin locurile unde, cu cateva ore in urma, apa ajungea pana la brau, acum abia ajungand pana la glezne. Aici ai, intr-adevar, ocazia sa mergi pe apa...

Ploaia si tantarii au facut tot posibilul sa-mi strice experienta, insa, chiar si fara prea multe ore la soare, insula si oamenii, multi dintre ei angajati ai nenumaratelor resorturi, mi-au intrat in suflet.

Nici macar escala indelungata din Dar Es Salaam, la retur, nu a putut sa stearga zambetul de pe buzele mele. Africa… e magie pura.